Informația momentului pentru românii care vor să se pensioneze, s-a terminat cu vizita la ghișeu
S-a terminat cu vizita la ghișeu pentru românii care vor să se pensioneze. Aceștia pot afla de pe internet ce vechime în muncă au și nu mai este nevoie să se deplaseze la o casă de pensii, ci doar să acceseze site-ul Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP).
Condiția pentru aflarea vechimii în muncă fără prezentarea la un ghișeu
Astfel, românii care vor să afle ce vechime în muncă au acumulat trebuie să-și facă un cont pe site-ul Casei Naționale de Pensii Publice. Însă, condiția este să aibă sau să își facă o semnătură electronică calificată.
Anterior, pentru crearea unui cont online pe site-ul CNPP era necesară validarea offline a identității solicitantului. Persoanele fizice completau online o cerere pe care o tipăreau, o semnau de mână, după care o prezentau personal la o casă de pensii.
În prezent, această procedură pentru crearea conturilor online pe site-ul CNPP mai este valabilă doar pentru persoanele care nu dețin o semnătură electronică calificată. Prin urmare, aflarea vechimii în muncă exclusiv online este posibilă doar cu respectarea acestei condiții.
Procedura pentru aflarea vechimii în muncă exclusiv online
Primul pas din procedura actualizată pentru aflarea vechimii în muncă exclusiv online este următorul: Completarea cererii pentru crearea unui cont online și descărcarea acesteia în format electronic.
Apoi, cine semnează de mână cererea trebuie să tipărească cererea și apoi să se deplaseze în persoană la o casă de pensii pentru validarea identității. Însă, cine semnează electronic cererea, folosind o semnătură electronică calificată, poate semna direct solicitarea în format electronic, iar apoi trebuie să o trimită prin e-mail la o casă de pensii pentru validarea identității.
În urma procesării și validării cererii, solicitantul își poate crea contul de utilizator pe site-ul Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP).
În acest fel, persoanele fizice pot afla online de pe site-ul CNPP, printre altele, informații despre vechimea în muncă acumulată până în prezent. Însă, acestea pot depune și cereri în alte scopuri, cum ar fi pentru bilete de tratament, pentru ajutoare de deces, pentru acordarea pensiilor și altele.